Retezat - banner

Lucia Ursu


„Urmăresc cu drag inițiativa România Sălbatică încă din 2019, când am devenit un susținător activ al acestui proiect, împărtășind și promovând constant informațiile pe care le aduce. Din 2020 mi-am dorit să fac parte din echipa România Sălbatică și uite că în cele din urmă pot să susțin și eu acest proiect cu experiența mea.

Cred că România Sălbatică este o inițiativă educativă extraordinară și mă bucur enorm că pot contribui alături de colegii mei la educația, conștientizarea și responsabilizarea românilor în ceea ce privește protecția mediului. Educația este cheia. Odată ce înțelegem cu adevărat importanța conservării naturii, suntem mai dispuși să acționăm pentru a o proteja.”

 

Lucia lucrează ca educator și responsabil comunități la Administrația Parcului Național Retezat și face parte din Asociația Rangerilor din România. Născută și crescută la sat, la poalele Retezatului, a petrecut mult timp în mijlocul naturii pe care o prețuiește. Și-a început călătoria ca Junior Ranger acum 20 de ani în Retezat, iar din 2023 a început să organizeze aceste tabere prin care noi generații de copiii să înceapă să dezvolte abilități pe care să le folosească pe viitor în conservarea naturii. 

S-a alăturat echipei România Sălbatică în 2023 pe partea de comunicare și se ocupă de paginile de social media ale asociației.

Echipa

Echipa și susținătorii proiectului